Ce cred eu !

…Să  încerc să  explic cum sunt  Dumnezeu şi Iisus pentru mine …

  1. Dumnezeu este creat de el însuşi,  el a făcut universul şi tot  ce există, totul este creat  de el şi din el însusi. Inainte de el nu a fost nimic. Când timpul nu există,  nu există nimic. « Ex. El este lumina,  timpul, spatiul, energia, forţa, viaţa, etc. »
  2. El a creat primul gând, prima noţiune. Toate gândurile lui Dumnezeu sunt bune, în Dumnezeu nu există decăt bine, răul este relativ, o noţiune. Noţiunile se referă la situaţii dar depinde din ce punct de vedere analizezi situatiile. Ce este bun dintr-un punct de vedere, din altul ar putea fi rău. « Ex. El a creat ceva ce se auto inmulţeşte. Este  minunat dar până la un punct când înmulţirea este monotonă, ocupă spaţiul, devine ceva rău. Atunci El opreşte înmulţirea creând moartea, transformarea care este ceva bun dintr-un  punct de vedere dar rău din alt punct de vedere«
  3. Materia aşa cum o înţeleg eu  este o formă prin care creaţiile lui Dumnezeu comunică între ele. « Ex. Gandurile sunt din grupa creatiilor spirituale , energie emanată de un creier si receptionata de alt creier. Creierul face parte din creatiile materiale. Fără forma materiala a creierului nu se poate realiza comunicarea spirituală a gândurilor.»

Aici aş avea o completare. Energia undelor luminoase sau cu orice altă denumire, unde gravitationale, microunde sau de o anumită lungime, deşi nu este ceva spiritual aşa cum  înţelegem noi oamenii,  este de aceeasi natură cu gândurile, iar materia comunica prin aceste unde şi prin intermediul lor primeste comenzi, se transformă sau se deplasează…

  1. Eu am o legătură cu Dumnezeu personală aşa cum cred că are orice om chiar dacă nu toţi îşi dau seama de asta, sau nu spun asta.
  2. Iisus aşa cum au fost toţi liderii religioşi, Budha, Zamolxe, Moise, Mahomed, etc… mai mult decât un om, este « cuvântul » prin care Dumnezeu s-a făcut auzit şi ascultat de oameni. Cum il vede Crestinismul ca religie, având în vedere multele confesiuni, este o problemă pe care nu o discut căci este o problemă foarte „incendiară” la cei religiosi…
  3. Din punctul meu religios, căci mă declar creştină, cred în învăţăturile lui Iisus şi sunt botezată,  Iisus, în calitatea sa spirituală de « cuvânt al lui Dumnezeu » este un element de legătură intre oameni şi Dumnezeu. Orice legătură cu Dumnezeu necesită un consum energetic. Toţi cei care se gândesc la Iisus directionează in mediul spiritual o nergie care se acumulează în timp şi în acest concept spiritual Iisus. El acum bineînţeles nu mai este om,  chiar dacă a fost om (şi discutabil  Dumnezeu în calitatea sa de născut din esenţa lui Dumnezeu )

Energia credintei oamenilor care s-a acumulat in acest concept  de Iisus, acum este o realitate spirituală in lumea spirituală a lui Dumnezeu.

  1. De exemplu: şi mama mea moartă este o prezenţă în lumea spirituală si va exista atât timp cât cineva se va gândi la ea, (la mama mea) căci acel cineva va consuma pentru asta, energia gandului şi aşa o va menţine prezentă… Dar ea nu acumulează  şi nu  va acumula  niciodată energia pe  care a primit-o si o primeşte  Iisus. Ea este un simplu om care a murit si la care mă gandesc poate doar  eu iar Iisus este un imens bulgăre de energie care nici nu se poate compara cu altă energie acumulată de cineva înviat spiritual. Cine are ajutorul lui Iisus are mult căci energia acumulată poate fi folosită. Trebuie doar să intri  in legătura cu aceasta energie.
  2. Eu recunosc cât de mult îi ajută pe credincioşi credinţa în Iisus, si ce poate face o energie pozitivă adunată în spaţiul spiritual numit Iisus, dar eu nu am o formatie spirituală potrivită unei astfel de legături, cel puţin până acum. Eu   mă multumesc să îl simt pe Dumnezeu care nu este la fel de apropiat de mine cum este Iisus pentru cei care spun că « l-au primit pe Iisus » dar este ceva compatibil cu spiritul meu. Nu neg că există şi Iisus, dar mă simt mai aproape de Dumnezeu.

9. Eu simt ca Dumnezeu mă supraveghează de departe şi de lângă mine aşa cum face cu tot universul. Este pretutindeni si langa mine dar altfel decît Iisus.  Iisus este spiritual, dar Dumnezeu pentru mine este material ca timpul, o prezentă continuă, concretă  dar  invizibilă, impalpabilă. Eu il simt pe Dumnezeu dar desi il simt,  rămâne totdeauna de neatins. Nu am şi nu aspir la un contact mai apropiat aşa cum doresc cei care îl caută pe Iisus.

10. Dumnezeu este Dumnezeu !

Eu nu am şi nu vreau un regim privilegiat in relatia mea cu Dumnezeu asa cum cred că îşi doresc unii care il acceptă pe un Iisus „ÎNVIAT” dar omenesc.

Eu nu vreau viaţă veşnică eu vreau doar dreptate şi  să evit suferinţa căci în viaţă suferi chiar dacă nu vrei. Nu vreau fericire, vreau doar să înţeleg creaţia lui Dumnezeu ! Nu totdeauna  îl iubesc pe creator  ci doar în măsura in care îl înţeleg. Am înţeles însă în timp  multe, am înţeles că dorinţele mele neîndeplinite pentru care l-am judecat pe Dumnezeu iar acum îmi cer scuze, au avut un motiv pentru care nu au fost îndeplinite şi trebuie să fiu recunoscătoare pentru ce am. Şi multe altele am înţeles cu timpul…

M-am străduit  să mă exprim cât de clar ce cred deşi poate nu am fost prea clară…

Am scris  o sinteza a ideilor mele pe acest blog dar nu cred că aş putea să comentez ce am scris cu cineva care este convins că scriu  TÂMPENII …. Am postat pe un blog personal mai putin vizitat, şi este o încheiere a discuţiilor mele pe teme şi cărţi de religie.

Fiecare are o credinţă personală în cadrul religiei sale, sau termenului de ateu, budist  sau musulman, etc.  în care crede că se încadrează.

Reclame

15 gânduri despre &8222;Ce cred eu !&8221;

  1. Multumesc de vizita si de faptul ca nu ai scos artileria grea sa ma faci praf !
    Stiu ca ai o credinta mai profunda decat mine si apreciez faptul ca esti ferm in credinta.

      • Foarte frumos…. Daca as sti… as pune si eu un cor barbatesc rus… Vocea grava ma impresioneaza….

        Poate am sa invat si eu sa pun videouri.
        Multumesc de postare…
        PS. Nu ma asteptam sa apara video…

  2. Iti multumesc pentru frumoasele postari. Importanta este credinta si asa cum scrie in biblie, „CREDINTA MANTUIESTE” Cine are credinta nu poate sa nu tina seama de poruncile din biblie
    Poate un pastor dintr-o biserica pune accentul pe anumite lucruri, poate, deoarece oameni suntem unii mai facem si greseli dar cu credinta lucrurile se pot indreptaeu
    Sa schimbi biserica nu inseamna sa schimbi si credinta in Dumnezeu. Caci nu exista decat un singur Dumnezeu, si nici Iisus nu este in mai multe exemplare. La Ortodocsi biserica este una singura indiferent daca este catolica sau protestanta, este a lui Iisus
    Iti amintesc ce a zis Pavel ca exista o singura biserica, a lui Cristos si sa nu se mai numeasca bisericile dupa numele pastorului, a lui Apolo, sau a lui Pavel… etc…Chiar daca confesiunile sunt mai multe, si au nume diferite, Biserica este doar a lui Cristos…. Esti de acord????.

  3. Biserica este a lui hristos daca cei care o formeaza sunt pocaiti ( Fapte 2.38 ) si sunt botezati cu Duhul Sfant (Fapt.11:16) Noi toti, in adevar, am fost botezati de un singur Duh, ca sa alcatuim un singur trup, fie iudei, fie greci, fie robi, fie slobozi; si toti am fost adapati dintr-un singur Duh. (1Cor.12:13)

  4. Eu, până acum nu am văzut creştin care sa nu fie botezat în Iisus Cristos, mântuitorul
    Ba sunt unii care sunt boteazaţi de mai multe ori, de fiecare data la altă biserică a lui Cristos …
    (ca să fie siguri că botezul este valabil sau ca sa li se ierte mai multe pacate )
    „Potrivit invataturii Bisericii Ortodoxe, botezul este taina instituita de Mantuitorul in care, prin intreita afundare in apa, in numele Sfintei Treimi, cel ce se boteaza se curata de pacatul stramosesc si de toate pacatele facute pana la botez, se naste la o viata spirituala si devine membru al trupului tainic al Domnului”. Aceasta este definitia tainei botezului, privita din punct de vedere dogmatic.”
    PS. Desi daca ar fi sa gandim cinstit…. botezul este al lui Ioan iar Iisus nu a propavaduit trinitatea… ci a creat-o !

  5. Oricat de ” corect” ar fi sa te gandesti, daca te incadrezi in categoria celor care au ajuns la ” vremea cand oamenii nu vor putea sa sufere invatatura sanatoasa; ci ii vor gadila urechile sa auda lucruri placute si isi vor da invatatori dupa poftele lor. Isi vor intoarce urechea de la adevar si se vor indrepta spre istorisiri inchipuite.” (2Tim.4:4), ziua mantuirii (2Cor.6:2) trece, neobservata , pe langa tine si tu ramaii cu plansul si scrasnirea dintilor (Luc.13:28)

  6. Asa este ! Dar daca faptele noastre nu sunt cele pe care le cere Iisus, adica nu sunt pline de mila si iubire pentru „aproapele nostru”, daca gandim cu rautate si facem rau, adica facem celor din jurul nostru fapte pe care nu le-am dori ca ceilalti sa le faca pentru noi, dupai „JUDECATA” ….va fi asa cum scrii:
    ziua mantuirii (2Cor.6:2) va trece, neobservata pe langa tine si tu ramaii cu plansul si scrasnirea dintilor (Luc.13:28)
    Nicaieri nu se spune ca mantuirea se obtine prin afilierea la confesiunea catolica, ortodoxa sau protestanta.
    Toata biblia se refera doar la cele spuse de IISUS…. Nu trebuie sa apleci urecjhea la gadilaturile pe care le propavduieste pastorul care spune ca ” daca stai si il asculti pe el esti mantuit,.” … mantuit esti daca faci ce cere Ius, daca iubesti pe aproapele tau si nu faci rau celor din jurul tau,,,
    Nu are importanta la ce biserica te duci ci doar ce simti si ce faci….

  7. Ce inseamnă a te naste din nou? Sa devii altfel de individ, dar nu oricum, – ci un individ care repectă tot ce a cerut Iisus si asta este foarte greu…. Nu doar că trebuie să îl iubesti pe aproapele tău ca pe tine însuți dar și să ai sufletul curat.
    Noroc că după oarecare curatare se mai albesc sufletele dacă există dorință si silinîă….

  8. Nasterea din nou nu se poate defini printr-o gandire omeneasca , Atunci cand Domnul Isus a vorbit cu Nicodim , a explicat-o printr-o comparatie :”Vantul sufla incotro vrea si-i auzi vuietul; dar nu stii de unde vine, nici incotro merge. Tot asa este cu oricine este nascut din Duhul.” (Ioan.3:8)
    Poate doar sa fie constientizata spiritual, atunci cand ni se deschid ochii inimii si incepem s vedem cum se implineste Scriptura in viata fiecaruia dintre noi si in viata celor din jurul nostru , in societatea in care traim fiecare .. Si mai vedem ceva, vedem adevarata valoare a lucrurilor , asa cum sunt pretuite in ochii lui Dumnezeu in cadrul comertului divin care se desfasoara in cadrul Imparatiei lui Dunezeu ( fara plata ati primit, fara plata sa dati )
    „Adevarat, adevarat iti spun ca, daca un om nu se naste din nou, nu poate vedea Imparatia lui Dumnezeu.””Adevarat, adevarat iti spun ca, daca nu se naste cineva din apa si din Duh, nu poate sa intre in Imparatia lui Dumnezeu. Ce este nascut din carne este carne, si ce este nascut din Duh este duh.Nu te mira ca ti-am zis: „Trebuie sa va nasteti din nou ”
    Isus ne-a spus ca nu putem vedea Imparatia lui Dumnezeu mai inainte de a intra in acea Imparatie
    Vederea spirituala ni se deschide doar atunci cand pasim pragul Imparatiei Cerurilor si aceasta este dovada ca am fost nascuti din nou
    Asemanator cu nasterea fireasca nasterea spirituala poate sa aiba loc dupa ce ne formam un trup spiritual, in omul dinlauntru si primim dreptul sa ne numim copiii lui Dumnezeu
    La fel precum copiii naturali se formeaza din viata mamei , copiii spirituali se formeaza din viata Tatalui . Aceasta este o diferenta mare , nu numai in exprimare , fiindca este o nastere din apa si din Duh , nu din carne si sange uman .
    Apostolul Ioan a facut si el o referire la nasterea din nou prin cuvintele ” Dar tuturor celor ce L-au primit, adica celor ce cred in Numele Lui, le-a dat dreptul sa se faca copii ai lui Dumnezeu;
    nascuti nu din sange, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu.
    Dupa parerea mea, ce a spus Ioan ne arata ca si la nasterea din nou copilul spiritual trebuie sa contribuie cu ceva , ce ar corespunde in nasterea fireasca cu intoarcerea cu capul inainte si impingerea spre viata libera, exterioara locului de formare .. Aceasta miscare ar corespunde cu pocainta crestina si cu botezul in apa in Numele Domnului Isus Hristos, care este ” marturia unui cuget curat inaintea lui Dumnezeu, prin invierea lui Isus Hristos, „(1Pet.3:21)
    Cuget curat inseamna o gandire corecta ( cu capul inainte, nu cu picioarele) in intelegerea lucrurilor exprimate prin Cuvantul lui Dumnezeu, si prin botez marturisim credinta in Numele Lui . Aceasta credinta ne da dreptul la nasterea din nou , din Duhul Tatalui nostru din ceruri , nu din voia noatra personala sa.u din voia cuiva care ne vrea binele,, ci numai din voia lui Dumnezeu . Si noi nu stim decat dupa ce suntem gata, nascuti , cand ni se deschid ochii in Imparatia lui Dumnezeu si sub privirile nostre toate lucrurile s-au facut noi.
    Lucrul cel mai important in nasterea din nou, pentru mine a fost acesta :
    „Asa ca, de acum incolo, nu mai cunoastem pe nimeni in felul lumii; si, chiar daca am cunoscut pe Hristos in felul lumii, totusi acum nu-L mai cunoastem in felul acesta. (2Cor.5:16)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s