Am terminat cartea

In sfârşit am terminat cartea! Interesantă ! Totuşi parcă ar mai fi ceva de spus iar fostul Papă este restricţionat de  dogma catolică de la care nu poate să se îndepărteze.

Am văzut însă câteva interpretări ale bibliei foarte inteligent judecate  şi frumos scrise.

Azi m-am plimbat printr-un parc şi mâncând îngheţată m-am gândit la Iisus. Ce este Iisus pentru mine? Sigur aşa cum am înţeles că spune si autorul acestei cărţi, Iisus istorie nu a fost chiar aşa cum l-a păstrat religia creştină dar Biblia îl recreeză şi în lumina religioasă  personajul este greu de precizat.

Cât Iisus este contopit cu Dumnezeu aşa cum spune textul „Eu şi Tatăl una suntem !” şi în această contopire cum trebuie să îl percep pe acela la care mă închin eu ?

  • Tatăl creatorul întregii creaţii sau
  • Fiul moştenitorul întregii creaţii?

Care sunt caracteristicile ” Celui Unit”? Crează şi administrează sau exploatează, adică o foloseşte, se bucură de această creaţie căci o iubeşte, îi este dragă ?

Sigur unii pot să îmi închidă gura spunând că Tatăl şi Fiul  dvin unul singur  dar că eu cu mintea mea limitată nu pricep, totul fiind de o complexitate mult peste puterea mea de  înţelegere ( eu neavând cum  să-i  verific ce au înţeles ei căci nu se poate explica ce au înţeles, iar în ecuaţie intrând la final  şi Sfantul Duh care emana de la Tatăl sau de la Tatăl şi Fiul după cum interpretezi termenul de „esenţă”!  … Deja asta este o dualitate de înţelegere ca să nu mai amintesc de multe altele diferenţe de doctrine creştine ale protestanţilor şi ale  religiilor care nu s-au aliniat la hotărârile sinoadelor păstorite de biserica lui Constantin Cel Mare ! )

Chiar voiam să fie o explicaţie dar iar am intrat într-un labirint din care sper să ies citind a doua carte pe care am început-o !  Si mai am una …  Si mai sunt multe altele! ….

 

4 gânduri despre &8222;Am terminat cartea&8221;

  1. Citind aceste versete din Biblie ai putea sa vezi singura raspunul la intrebarile pe care le-ai pus :
    Din El, prin El si pentru El sunt toate lucrurile. A Lui sa fie slava in veci! Amin. (Rom.11:36)
    Fiindca Dumnezeu a inchis pe toti oamenii in neascultare, ca sa aiba indurare de toti.
    . O, adancul bogatiei, intelepciunii si stiintei lui Dumnezeu! Cat de nepatrunse sunt judecatile Lui si cat de neintelese sunt caile Lui! Si, in adevar, „cine a cunoscut gandul Domnului? Sau cine a fost sfetnicul Lui? Cine I-a dat ceva intai, ca sa aiba de primit inapoi?”

    • In sufletul meu ştiu răspunsul dar problema este că alţii cred oarecum altceva şi nu poţi să spui că tu ai înţeles bine şi altul greşit. Toti „inţelegem scriptura ” după cum ne lasă creatorul să înţelegem. Poate asa cum înteleg eu este ceea ce este bine pentru mine iar asa cum înţelgi tu (la general vorbind) este bine pentru tine (ceilalti)…

  2. Folosind filozofia biblica, George Cosbuc a scris in poezia ” Moartea lui Fulger ” : „Nu cerceta aceste legi,
    Că eşti nebun când le-nţelegi!
    Din codru rupi o rămurea,
    Ce-i pasă codrului de ea!
    Ce-i pasă unei lumi întregi
    De moartea mea! ”
    Dar apostolul Pavel, traind filozofia biblica a aratat diferenta de gandire omeneasca fata de gandirea divina, pe care ar trebui s-o implementeze fiecare crestin firesc in sufletul lui , pentru a deveni credtin duhovnicesc, si a intelege planul lui Dumnezeu in ceea ce priveste viata lui
    Pavel a zis ( in scris ) :Fiindca propovaduirea crucii este o nebunie pentru cei ce sunt pe calea pierzarii; dar pentru noi, care suntem pe calea mantuirii, este puterea lui Dumnezeu. (1Cor.1:1 Caci intrucat lumea, cu intelepciunea ei, n-a cunoscut pe Dumnezeu in intelepciunea lui Dumnezeu, Dumnezeu a gasit cu cale sa mantuiasca pe credinciosi prin nebunia propovaduirii crucii. Dar omul firesc nu primeste lucrurile Duhului lui Dumnezeu, caci pentru el sunt o nebunie; si nici nu le poate intelege, pentru ca trebuie judecate duhovniceste. (1Cor.2 .14-17). Omul duhovnicesc, dimpotriva, poate sa judece totul, si el insusi nu poate fi judecat de nimeni.. Caci „cine a cunoscut gandul Domnului, ca sa-I poata da invatatura?” Noi insa avem gandul lui Hristos.

  3. Foarte bine ai punctat.
    Dar exista o problemă… Dacă citesti scrisorile lui Pavel si apoi ale lui Iacov şi Petru vezi ca Pavel care nu a luat contact cu Iisus decât prin apariţia lui spirituală are o altă inţelegere despre unitatea Dumnezeu-Iisus.
    Pavel nu l-a cunoscut pe Iisus în ipostaza lui de om aşa cum l-au cunoscut Iacov si Petru. Vezi clar că Pavel vede uniunea dintre Iisus si Dumnezeu altfel decăt Iacov si Petru. Pentru cei care l-au cunoscut fizic nu doar săpiritual imaginea lui de FIU A LUI DUMNEZEU este mai conturată…. Tot divină dar… mai conturată… Nu filozofică ci foarte palpabilă,….

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.